Nevoia căreia îi răspunde proiectul |
Pandemia a fost o perioadă dificilă pentru noi toți. Dar pentru unii restricțiile au însemnat și o izolare totală de lume. Instituțiile din sistemul de protecție a copilului și-au închis porțile de la începutul crizei sanitare. Aproape doi ani copiii beneficiari au fost izolați nu au participat la activități, nu au ieșit în lume, au fost „prizonieri” în casele de tip familial în care locuiesc.
|
Scopul şi obiectivele proiectului |
Prin acestă finanțare dorim să readucem bucuria în sufletul acestor copii, dorim să oferim experiențe și momente de fercirie. Vrem să organizăm o excursie de două zile pentru 30 de copii instituționalizați, la Parcul de aventură Balu, Județul Harghita.
|
Beneficiarii proiectului |
Beneficiarii proiectului vor fi 30 de copii și tineri din sistemul de protecție specială din Județul Mureș, care se trăiesc în casele de tip familial din județ.
|
Durata proiectului |
|
Calendarul activităţilor |
|
Rezultate |
|
Impactul estimat al proiectului |
|
Buget |
10225 |
Echipa de proiect |
|
Web |
Talentum.ro |